Partenerii


Catalin Ionescu

"Sunt un consultant deosebit pentru ca am văzut și știu pe pielea mea ca diferența dintre a știi, a face și a fii este foarte mare, de aceea experiența dobândită ca și Director General este ceva scump și dificil de obținut."

Prima mea meserie a fost de geolog, pentru mai bine de 9 ani, pasionat de munte și de ceea ce ascunde el. Ulterior, am schimbat cariera pe una care m-a supus la o schimbare de 180, cea de trainer și de manager. Astfel ca în 1993 am fost printre cei 24 de romani fondatori ai CODECS SA, la început ca trainer și manager al centrului regional Oradea și ulterior din 1995, ca și CEO și Președinte al companiei, până în anul 2009, când am demisionat. Am învățat o meserie nouă, ce este managementul, cum gestionăm finanțele, comunicarea, marketing-ul și mai presus de toate am învățat să conduc oamenii. Am avut șansa ca în 14 ani și ceva de muncă în CODECS să dezvolt încă 4 companii și o fundație pentru tinerii elevi, să inovez și să creez noi produse, noi domenii și chiar noi piețe. Am fost pionierul mai multor domenii în România. Am transferat în România primul program de Project Management, am infiintat prima Școală de Coaching din România (Coaching Institute srl), prima firmă de Outplacement (Cariere Solutions srl), primul masterat în HR Management (Franciză a Westminster Univeristy, UK), Operations Management și altele.

Afla mai multe


Necip Fazli Saral

"Pentru mine, consultanța este despre a împărtași experiența pe care ai căpătat-o în anii lungi de muncă, învățându-i cum să învețe, oferindu-le coaching și să se comporte asemănător cu tine, atunci când tu te confruntai cu aceleași probleme cu care se confrută ei astăzi."

De profesie sunt inginer mecanic, absolvind în 1994 METU, Middle East Technical University secția de Inginerie Mecanică, în Turcia. Am făcut și 3 ani de economie, dar nu am reușit să-mi dau examenul de licență pentru că deja lucram în străinatate și nu am putut să mă deplasez la examenul de licență. Cu toate astea nu consider că am pierdut cei 3 ani, ba din contră, mai târziu mi-au fost de un real folos. Experiența mea profesională începe în 1995 și până în 1995 am lucrat în varii poziții din producție, de la șef de schimb, la șef producție, manager de producție. În 1995 am intrat in industria producției de hârtie și ambalaje ș până în 2010 am ocupat diverse poziții manageriale ca si Director General, Director Operatiuni si CEO in diverse țări. În 2001 am avut parte de primul meu proiect greenfield cu o uzină în Turcia, la Mersin. De atunci au...

Afla mai multe


Istoric

Compania noastră este foarte tânără și a luat nastere în 2013, fondată de noi doi, Catalin Ionescu și Necip Saral. Amândoi avem o experiență foarte bogată, complementară în anumite aspecte și suntem dedicați complet meseriei de consultant. Compania noastră se vrea o companie de consultanță tip boutique, unde primează calitatea serviciului oferit, apropierea de client și realizarea unor parteneriate de lungă durată.

Ne dorim să avem clienți care să valorizeze serviciile noastre personalizate, oferite direct de către cei doi parteneri și fără interpuși. Căutăm dezvoltarea unei relații excepționale pe termen lung alături de clienții noștri prin expertiză, integritate, etică, loialitate si eficiență.

Misiunea noastră

Să oferim clienților o experiență unică și excepțională prin care să beneficieze de cele mai eficace și eficiente soluții pentru a-și atinge obiectivele și visele cele mai îndrăznețe.

Valorile noastre

• Integritate
• Leadershipe
• Etică
• Eficiență